Balada unei suferinţe

Mă gândeam că ar trebuie să dau nişte răspunsuri.
Dar la ce întrebări să răspund dacă ele nu există?
Dacă mintea mea le-a şters pe toate,
Iar inima nu vrea să le mai primească înapoi?
Dar răspunsurile nu vor reuşi să acopere,
Toate întrebările pe care le pune însăşi existenţa mea.
Mi-e teamă să nu sufăr.
Să sufăr din nou, din cauza unor întrebări lăsate,
Fără răspuns sau a unor răspunsuri care încă mai stăruie,
În rana deschisă de o suferinţă mult prea crudă.
Am încercat să evit să mai pun diverse întrebări
Cărora oricum nu le pot da răspunsuri.
Mi-a reuşit doar pentru o vreme.
Pentru puţin timp am reuşit să le evit,
Dar s-au încăpătânat ele să mă caute.
Şi m-au găsit târziu, dar sigur.
Era inevitabilă o confruntare a mea cu eul meu.

Tacere

Tăcere. Totul e pustiu
Cerul mi-a fost sfetnic bun cândva,
Dar a rămas mut.
Nu-mi mai răspunde la întrebări,
Nu mă mai vrea, nici nu mă lasă
Să-mi plâng singurătatea.

Trăiesc o iubire imposibilă,
Vreau tot ce îmi poate oferi viaţa
Vreau ceva ce numai trecutul ştia.
Viitorul să rămână undeva în infinit,
Prezentul să-mi dăruiască amăgiri de neîmplinit.

Testament sentimental

Printre rândurile unei cărţi uitate pe un raft
Sunt toate gândurile mele, toate iubirile
Toate tristeţile nealinate, toate supărările
Tot ce ne-a legat vre-odată şi tot ce ne-a despărţit.

Prin aleile din parc sunt paşii ce ne-au purtat
Prin toate locurile în care îndrăgostiţii îşi mărturiseau
Toate dorinţele, iubirile, tristeţile din dimineţi trecute,
Tot ce i-a despărţit chiar şi numai pentru câteva secunde.

Printre stele ţi-am lăsat toate lacrimile mele
În lună ţi-am lăsat toate amintirile cu tine, toate durerile,
Ce mi-au umplut serile în care totul se sfărma în jurul meu
Tot ceea ce nu mi-a mai rămas de spus.

Toate bileţelele trimise în graba de a realiza nimicuri efemere,
Tot ce m-a făcut cândva fericită, chiar şi numai pentru o clipă,
Tot ce n-am putut să-ţi spun, toate sentimentele mele
Totul îţi revine, ţi le las drept amintire.

Poveste neterminată

O prăpastie, asta-i tot ce ne mai leaga,
Şi-un pod pe care nu pot trece
Decât visele şi iluziile unui ce-ar fi fost,
Un început şi un sfârşit fără cuvinte.

O dorinţă, asta-i tot ce aş mai avea,
Şi-o speranţă că poate voi intra vre-odată
În lumea ta imperfectă, compromisă
De-un viitor mult prea incert.

Un compromis, doar atât vei mai putea face,
Şi-o ultimă încercare îţi mai acord,
În încăpăţânarea unui sentiment ce vrea să creadă
Într-o poveste nescrisă, terminată mult prea curând.